Lacrimile sfâșietoare ale uitării...

Chopin - Spring Waltz

„O, cât de pieritor e omul, încât chiar acolo unde are certitudinea că existenţa lui înseamnă ceva, acolo unde lasă cu adevărat urma prezenţei lui, în amintirea, în sufletul celor care îi sunt dragi, chiar şi acolo urma aceasta trebuie să se stingă şi să dispară, şi asta cât mai curând.”

       (Suferințele tânărului Werther ~ Goethe)

Farmecul blând al unei priviri...

 Adânca privire

                                                                         

                                                          de Adrian Păunescu

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţeaza umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată :
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

Flacăra războinică a iubirii...

Declarație de dragoste

                                                                 de Adrian Păunescu

 

 

                                                 

Să știți că eu n-am să mai falsific trecutul meu

Și n-am cum să mai dau înapoi.

Eu când am făcut o declarație de dragoste,

Parc-am făcut declarație de război.

Dacă nu izbândeam în iubire era moarte,

Nu concepeam o altă împărțire

Decât la doi.

Eu când am făcut o declarație de dragoste,

Parc-am făcut declarație de război.

Și-acum sunt la fel.

Îmi păstrez trăsăturile.

Stupul meu mai trimite către voi

Câte-un roi,

Dar fiți atenți

Că eu, și când fac o declarație de dragoste, 

Parcă fac declarație de război.

Dacă zic: te iubesc,

 Asta sună a ordin

Și-n fața femeii

Ce măreț mă-nconvoi

Vă iubesc și vă rog să primiți

Această declarație de dragoste

Ca pe-o declarație de război

Dac-ar rămâne iubirea

Singurul lumii război. 

Dezamăgirea față de slăbiciunea omului...

  

Ciprian Porumbescu - Baladă pentru vioară și orchestră 

 Robinson Crusoe ~ Daniel Defoe

„[...] toate bunătățile din lume nu ne sunt de folos numai atâta timp cât le folosim și tot ceea ce ne prisosește, putem dărui altora.”

„Frica de pericol este adesea mai puternică decât pericolul însăși.” 

„Niciodată nu ne bucurăm cu adevărat de ceva, doar după ce nu mai este. Este imposibil de imaginat groaza pe care o simțeam acum [...].”

Dezumanizarea ființei umane...

„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”

(Ioan Slavici, Moara cu noroc)

jurnalspiritual.eu