Codul lui Da Vinci ~ Dan Brown
„Învăţarea adevărului a devenit dragostea vieţii mele.”
„Ceea ce contează cu adevărat este ceea ce crezi.”
„Iertarea este cel mai mare dar al lui Dumnezeu. ”
miercuri, 20 aprilie 2016
Frământările unei existențe confuze...
Întrebare
(Radu Gyr)
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrum
și-ntreb în șoaptă fiece volum:
-Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.
Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu ești? Și nici iubita nu-mi răspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
întreb: -Tu ești? Și cupa piere-n fum.
Și-ntreb și spada mea: -Tu ești? Și tace.
Și, cum mă prăbușesc în jilț, înfrânt,
din zid o umbră albă se desface...
Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
și-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: -Tu ești? Și umbra spune: -Sânt.
joi, 14 aprilie 2016
Fascinația iubirii nocturne...
Știu că până acum v-am adus în atenție gânduri înțelepte, citate, păreri și capodopere literare ale unor personalități culturale consacrate, însă astăzi m-am gândit să împărtășesc cu voi o poezie, compusă împreună cu o colegă, în spiritul inconfundabil al romantismului. Sper să vă placă!
Idilă nocturnă...
Blândele raze-ale lunii sfioase și străvezii
Se revarsă peste lacul cu reflexii argintii.
Luciul apei cristaline îmbia-ne-va c-un cânt,
Iară codrul adormit ne-o șopti un lin descânt...
Stelele scăpărătoare se-odihnesc acum pe cer,
Întunericul s-arată mândru ca un giuvaer
Fluturii nopții se joacă, împletindu-ni-se-n păr
Și pe chipul ei străluce veșnicul meu tainic dor...
Cuprinzând adânc în brațe-mi trupul său firav, plăpând,
Totu-n jur căzu-n tăcere, numai ea ușor gemând...
Cu-a mea sărutare dulce, mâna să-i împodobesc,
Sub a nopții-împărăție, să-i șoptesc lin: „Te iubesc...”
Filosofia miraculoasă a dragostei...
(Octavian Paler, Viața pe un peron)
„Or, pierderea dragostei este (...) răul cel mai mare care i se poate întâmpla unui om. Putem trăi fără Dumnezeu, dar nu putem trăi liniștiți fără dragoste. Și parcă numai eu am aflat că între Dumnezeu și dragoste e o prăpastie? Important nu e să-l găsești pe Dumnezeu, chiar crezând în el, ci să-l cauți. În clipa în care îți spui că l-ai găsit, de fapt l-ai pierdut pentru totdeauna. Nu există un mod mai sigur de a-l omorî, decât de a-i da un chip și de a spune: iată-l în fața mea. În vreme ce cu dragostea lucrurile stau tocmai invers. N-o ai decât dacă ai norocul s-o întâlnești. Strângând în brațe aerul, reușești cel mult să te sugrumi.”
joi, 31 martie 2016
Poruncile sufletului...
Viața pe un peron ~ Octavian Paler
„Am și un decalog aici. Eu l-am scris și tot eu l-am atârnat pe peretele sălii de așteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Și de fiecare dată îmi repet una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă conving s-o urmez.
Iată-le cum sună:
Prima poruncă: Să aștepți oricât.
A doua poruncă: Să aștepți orice.
A treia poruncă: Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiți că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.
A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A șaptea poruncă: Nu pune în aceeași oală și rugăciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ți aparține în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist.
A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.”
miercuri, 30 martie 2016
Misterul de nedescifrat al ființei umane...
Flori pentru Algernon ~ Daniel Keyes
„Inteligența este unul din cele mai mari daruri ale omului. Dar de prea
multe ori căutarea cunoașterii alungă căutarea dragostei.”
„Aici, în universitatea voastră, inteligența, educația, cunoașterea au devenit idolii importanți. Dar știu bine că toți ați pierdut din vedere un lucru: inteligența și educația care n-au fost temperate de afecțiunea umană nu fac nici cît o ceapă degerată.”
„Sînt acum pe o scară rulantă care coboară. Dacă stau pe loc voi ajunge
sigur jos, dar dacă aș fugi pe trepte în sus poate că aș putea rămîne
măcar la nivelul actual. Important este să continuu să merg în sus,
indiferent de ce se întîmplă.”
marți, 29 martie 2016
Inteligența - miracolul neprețuit al vieții sau doar o iluzie?...
Astăzi am ales să vă prezint o carte ce mi-a fost recomandată recent de o bună prietenă. Este vorba despre romanul „Flori pentru Algernon”, scris de către Daniel Keyes, care aduce în atenția cititorilor povestea surprinzătoare de viață a lui Charlie, un tânăr cu probleme mintale serioase și cu un nivel de inteligență extrem de scăzut. Acesta este și motivul pentru care cartea începe cu câteva date oferite chiar de actantul principal într-un jurnal experimental, presărat pretutindeni cu greșeli de scriere și de exprimare.
Dornic să cunoască mai mult, în ciuda întârzierii sale mentale, Charlie este ales să ia parte la un experiment cu totul inedit în lumea științei moderne. Un grup alcătuit din chirurgi profesioniști îi propune să participe la un proiect științific, bazat pe o intervenție chirurgicală destul de complicată, menită să îi sporească gradul de inteligență actual și să îl transforme într-unul din cei mai erudiți oameni de pe glob. Tehnica fusese testată doar o singură dată pe un șoarece numit Algernon, fiind un mare succes în domeniul medicinii.
Astfel, operația este înfăptuită, iar rezultatele nu întârzie să apară, căci Charlie devine, în scurt timp, un adevărat geniu, cu o capacitate remarcabilă de memorare și de înțelegere. În doar câteva luni, acesta reușește să învețe mai multe limbi străine și citește o mulțime de cărți, care îi dezvoltă considerabil intelectul.
Totodată, experimentează lucruri noi, descoperind altfel viața, prilej cu care ne destăinuie și câteva pasaje din copilăria sa, pe care o rememorează cu înfiorare în jurnalul experimental pe care continuă să-l scrie. În acest mod, el se apropie din ce în ce mai mult de Algernon, iar între cei doi se leagă o frumoasă relație de prietenie.
Finalul, însă, este unul tragic, dar pe acesta am să vă las să-l descoperiți singuri...Vă asigur că merită citit!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)