Lacrimile sfâșietoare ale uitării...

Chopin - Spring Waltz

„O, cât de pieritor e omul, încât chiar acolo unde are certitudinea că existenţa lui înseamnă ceva, acolo unde lasă cu adevărat urma prezenţei lui, în amintirea, în sufletul celor care îi sunt dragi, chiar şi acolo urma aceasta trebuie să se stingă şi să dispară, şi asta cât mai curând.”

       (Suferințele tânărului Werther ~ Goethe)

Farmecul blând al unei priviri...

 Adânca privire

                                                                         

                                                          de Adrian Păunescu

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţeaza umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată :
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

Flacăra războinică a iubirii...

Declarație de dragoste

                                                                 de Adrian Păunescu

 

 

                                                 

Să știți că eu n-am să mai falsific trecutul meu

Și n-am cum să mai dau înapoi.

Eu când am făcut o declarație de dragoste,

Parc-am făcut declarație de război.

Dacă nu izbândeam în iubire era moarte,

Nu concepeam o altă împărțire

Decât la doi.

Eu când am făcut o declarație de dragoste,

Parc-am făcut declarație de război.

Și-acum sunt la fel.

Îmi păstrez trăsăturile.

Stupul meu mai trimite către voi

Câte-un roi,

Dar fiți atenți

Că eu, și când fac o declarație de dragoste, 

Parcă fac declarație de război.

Dacă zic: te iubesc,

 Asta sună a ordin

Și-n fața femeii

Ce măreț mă-nconvoi

Vă iubesc și vă rog să primiți

Această declarație de dragoste

Ca pe-o declarație de război

Dac-ar rămâne iubirea

Singurul lumii război. 

Dezamăgirea față de slăbiciunea omului...

  

Ciprian Porumbescu - Baladă pentru vioară și orchestră 

 Robinson Crusoe ~ Daniel Defoe

„[...] toate bunătățile din lume nu ne sunt de folos numai atâta timp cât le folosim și tot ceea ce ne prisosește, putem dărui altora.”

„Frica de pericol este adesea mai puternică decât pericolul însăși.” 

„Niciodată nu ne bucurăm cu adevărat de ceva, doar după ce nu mai este. Este imposibil de imaginat groaza pe care o simțeam acum [...].”

Dezumanizarea ființei umane...

„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”

(Ioan Slavici, Moara cu noroc)

jurnalspiritual.eu

Stelele unui suflet singuratic...

---

Stelelor

                                                    de Lucian Blaga

 

               Vincent Van Gogh - Noapte înstelată

                                                                 
C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor
şi flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul.
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet,
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu - unde.
Un singur rând mi-e rază şi putere:
o, stelelor nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea.

Umbra înfricată a dragostei...

Nocturne ~ Fr. Chopin

corinazone.blogspot.com

 „În definitiv, ce e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată ce taina se dă pe faţă, dragostea veştejeste, îşi pierde frăgezimea, vraja devine ceva obişnuit, de toate zilele.”

 (Invitație la vals, Mihail Drumeș)

Revelația misterului pierdut...

 Patul lui Procust ~ Camil Petrescu

                                                                                                                 www.vinsieu.ro

„Sufletul omenesc este alcătuit în afară de instincte şi dintr-o funcţie creatoare de iluzii, despre care nu poţi să ştii când devin autosugestii şi orice sinceritate trebuie suspectată numai cu măsură.”

„Lucrurile frumoase sunt puţine... dacă le laşi fără răspuns e păcat.”

„Existenţa lui Dumnezeu nu se poate dovedi şi e păcat să cauţi s-o explici cuiva. Crezi numai... şi afirmi.”

Esența ermetică a existenței...

Beethoven - Silencio 

Astăzi am ales să vă împărtășesc una dintre fascinantele creații lirice ale unui valoros scriitor român, Ion Barbu, care a impresionat cititorii de-a lungul timpului prin ermetismul limbajului său poetic, prin simbolurile profunde și expresivitatea sa inconfundabilă. Lectura unor astfel de capodopere este destul de solicitantă, însă vă asigur că merită, deoarece mesajul este incitant, încărcat de sensibilitate, oferind posibilitatea unei interpretări vaste și creative. Sper să vă placă!

Banchizele

                                       de Ion Barbu 

                                                                                                        www.interferente.ro

Din aspra contpire a gerului polar

Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide, 

Sinteze transparente de străluciri avide 

Zbucnesc din somnorosul noian originar.

Mereu rătăcitoare, substratul lor închide

Tot darul unui soare roșiatec și avar,

Apoi, de-a lungul nopții, tot aurul stelar

Și toată înflorirea reflexelor fluide.

 Iar cînd tîrziu, prin trude-ndelungi și fir cu fir

Au strîns în năvi de gheață un fabulos Ofir, 

Iluminate, pline de spornica lor muncă,

Pornesc să-și întrunească ascunsele comori,

Și peste mări de umbră și liniște aruncă

Efluviile unor neprihănite zori.

Splendoarea adevărului și a credinței...

Codul lui Da Vinci ~ Dan Brown 

„Învăţarea adevărului a devenit dragostea vieţii mele.”

„Ceea ce contează cu adevărat este ceea ce crezi.”

„Iertarea este cel mai mare dar al lui Dumnezeu. ”

Frământările unei existențe confuze...

Impossible - James Arthur                              

 

Întrebare

(Radu Gyr)

  

  Adâncă-i noaptea, orele profunde...
Gemând, spre raftul cărților mă-ndrum
și-ntreb în șoaptă fiece volum:
-Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu ești? Și nici iubita nu-mi răspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
întreb: -Tu ești? Și cupa piere-n fum.

Și-ntreb și spada mea: -Tu ești? Și tace.
Și, cum mă prăbușesc în jilț, înfrânt,
din zid o umbră albă se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
și-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: -Tu ești? Și umbra spune: -Sânt.

Fascinația iubirii nocturne...

          Știu că până acum v-am adus în atenție gânduri înțelepte, citate, păreri și capodopere literare ale unor personalități culturale consacrate, însă astăzi m-am gândit să împărtășesc cu voi o poezie, compusă împreună cu o colegă, în spiritul inconfundabil al romantismului.  Sper să vă placă! 

Christina Perri - A Thousand Years  

Idilă nocturnă...

Blândele raze-ale lunii sfioase și străvezii

Se revarsă peste lacul cu reflexii argintii.

Luciul apei cristaline îmbia-ne-va c-un cânt,

Iară codrul adormit ne-o șopti un lin descânt...

Stelele scăpărătoare se-odihnesc acum pe cer,

Întunericul s-arată mândru ca un giuvaer

Fluturii nopții se joacă, împletindu-ni-se-n păr

Și pe chipul ei străluce veșnicul meu tainic dor...

Cuprinzând adânc în brațe-mi trupul său firav, plăpând,

Totu-n jur căzu-n tăcere, numai ea ușor gemând...

Cu-a mea sărutare dulce, mâna să-i împodobesc,

Sub a nopții-împărăție, să-i șoptesc lin: „Te iubesc...”

 

Filosofia miraculoasă a dragostei...

 Shawn Mendes - Stitches

 (Octavian Paler, Viața pe un peron)

                  „Or, pierderea dragostei este (...) răul cel mai mare care i se poate întâmpla unui om. Putem trăi fără Dumnezeu, dar nu putem trăi liniștiți fără dragoste. Și parcă numai eu am aflat că între Dumnezeu și dragoste e o prăpastie? Important nu e să-l găsești pe Dumnezeu, chiar crezând în el, ci să-l cauți. În clipa în care îți spui că l-ai găsit, de fapt l-ai pierdut pentru totdeauna. Nu există un mod mai sigur de a-l omorî, decât de a-i da un chip și de a spune: iată-l în fața mea. În vreme ce cu dragostea lucrurile stau tocmai invers. N-o ai decât dacă ai norocul s-o întâlnești. Strângând în brațe aerul, reușești cel mult să te sugrumi.”

                                                     

Poruncile sufletului...

Kadebostany - Castle in the Snow 

 vampireseviyorum.wordpress.com

 Viața pe un peron ~ Octavian Paler

         „Am și un decalog aici. Eu l-am scris și tot eu l-am atârnat pe peretele sălii de așteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Și de fiecare dată îmi repet una din cele  zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă conving s-o urmez.

            Iată-le cum sună:

Prima poruncă: Să aștepți oricât.

A doua poruncă: Să aștepți orice. 

A treia poruncă: Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiți că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.

A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A șaptea poruncă: Nu pune în aceeași oală și rugăciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ți aparține în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist.

A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.”

Misterul de nedescifrat al ființei umane...

 Valsul fluturilor - Eugen Doga

                                                                               id.hrhwalls.com

 Flori pentru Algernon ~ Daniel Keyes

 „Inteligența este unul din cele mai mari daruri ale omului. Dar de prea multe ori căutarea cunoașterii alungă căutarea dragostei.”

„Aici, în universitatea voastră, inteligența, educația, cunoașterea au devenit idolii importanți. Dar știu bine că toți ați pierdut din vedere un lucru: inteligența și educația care n-au fost temperate de afecțiunea umană nu fac nici cît o ceapă degerată.”

„Sînt acum pe o scară rulantă care coboară. Dacă stau pe loc voi ajunge sigur jos, dar dacă aș fugi pe trepte în sus poate că aș putea rămîne măcar la nivelul actual. Important este să continuu să merg în sus, indiferent de ce se întîmplă.”

Inteligența - miracolul neprețuit al vieții sau doar o iluzie?...

         

          Astăzi am ales să vă prezint o carte ce mi-a fost recomandată recent de o bună prietenă. Este vorba despre romanul „Flori pentru Algernon”, scris de către Daniel Keyes, care aduce în atenția cititorilor povestea surprinzătoare de viață a lui Charlie, un tânăr cu probleme mintale serioase și cu un nivel de inteligență extrem de scăzut. Acesta este și motivul pentru care cartea începe cu câteva date oferite chiar de actantul principal într-un jurnal experimental, presărat pretutindeni cu greșeli de scriere și de exprimare. 

            Dornic să cunoască mai mult, în ciuda întârzierii sale mentale, Charlie este ales să ia parte la un experiment cu totul inedit în lumea științei moderne. Un grup alcătuit din chirurgi profesioniști îi propune să participe la un proiect științific, bazat pe o intervenție chirurgicală destul de complicată, menită să îi sporească gradul de inteligență actual și să îl transforme într-unul din cei mai erudiți oameni de pe glob. Tehnica fusese testată doar o singură dată pe un șoarece numit Algernon, fiind un mare succes în domeniul medicinii. 

            Astfel, operația este înfăptuită, iar rezultatele nu întârzie să apară, căci Charlie devine, în scurt timp, un adevărat geniu, cu o capacitate remarcabilă de memorare și de înțelegere. În doar câteva luni, acesta reușește să învețe mai multe limbi străine și citește o mulțime de cărți, care îi dezvoltă considerabil intelectul. 

             Totodată, experimentează lucruri noi, descoperind altfel viața, prilej cu care ne destăinuie și câteva pasaje din copilăria sa, pe care o rememorează cu înfiorare în jurnalul experimental pe care continuă să-l scrie. În acest mod, el se apropie din ce în ce mai mult de Algernon, iar între cei doi se leagă o frumoasă relație de prietenie. 

           Finalul, însă, este unul tragic, dar pe acesta am să vă las să-l descoperiți singuri...Vă asigur că merită citit!

Negarea trecutului să fie oare soluția? Voi ce credeți?...

Johannes Brahms - Hungarian Dance No. 5

                                                               

                                                                         wallpapere.org

  Negru și Roșu ~ Ioan T. Morar

            „Nu poți să avansezi dacă nu ai visat să avansezi.”

        „Poate că poeziile lui erau bune, nu mai ținea minte niciuna, dar și dacă nu erau bune, conțineau ceva din trăirile lui. Era inspirația lui sau ceea ce credea el că e inspirație. Momentul acela în care cuvintele par să se supună și mersul lumii se lasă fotografiat în câteva rânduri, răspândindu-se în sunetul misterios al rimelor.”

         „Identitatea mea de țigan s-a trezit, dar nu s-a dezmorțit încă, e atrofiată. Geamănul Negru, țiganul, încearcă să se împace cu geamănul Roșu, ofițerul. E mai greu decât îți imaginezi.”

       „Ei, asta e, am ajuns și eu aici, se bat rațiunea și pasiunea, din asta trăiesc toate cărțile bune.” 

       

Ce ați alege: faima sau stima de sine?...

„Negru și Roșu”

de Ioan T. Morar

 

              Romanul surprinde povestea de viață surprinzătoare a lui Georgian Nicolau, un tânăr promițător, elev fruntaș al Liceului Militar din Câmpina. Admirat de colegi și apreciat de profesori, acesta își dorește cu ardoare o carieră de ofițer, care l-ar ajuta să se desprindă de trecutul său întunecat, de colonia de țigani în care se născuse și de casa mizeră în care au rămas mama și frații săi. Nimeni nu-i cunoaște secretul și nici nu-l poate bănui, căci Georgian are tenul deschis la culoare și ochii albaștri, inventând, în același timp, un trecut glorios al familiei sale „românești”. 

             Astfel , visul i se îndeplinește; el reușește să își termine studiile superioare, urcă pe scara ierarhică, participă la cucerirea Odessei în perioada războiului și ajunge chiar un apropiat al idolului său, mareșalul Antonescu. Însă trecutul pe care s-a străduit atât de mult să îl ascundă îl ajunge din urmă când mama și surorile sale sunt deportate în Transnistria, împreună cu mulți alți țigani, din ordinul mareșalului. Atunci, Georgian va trebui să ia o decizie, iar viața lui își va schimba cursul odată cu istoria.

Restul?...E un mister pe care vă las să-l descoperiți singuri!

Vă asigur că nu veți regreta!

Sentimentul prețios al existenței...

J. S. Bach - Cello Suites 

Steluţe în genele ei 

 

                                                             de Mircea Cărtărescu

 
                            
Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea înzăpezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.

Ningea uşurel, cu fulgi catifelaţi peste fabrica Stela
peste blocul lui Ghiu, peste pomii înzăpeziţi...
Ea spunea ceva, dar camera video n-are sonor
aşa că nu mai ştiu ce spunea.
Ea ma ţinea de mână şi tramvaiul patru trecea
şi ningea şi erau... da... da, dragii moşului...

Eu eram copil, ea era o copilă
eu stăteam la bloc, ea stătea la vilă
şi erau steluţe în genele ei.
Eu aveam viziuni, ea avea pandalii
restul e în "Poeme de-amor", precum ştii

dar lăsaţi-o baltă, copii:
erau steluţe în genele ei.
CORUL: Erau steluţe, erau steluţe, erau stelu-u-uţe
În ge...eeneee...leeeee... nele eeeeeeeeei!

Aici poemul ar trebui să se încheie
dar nu înainte de-a va da o cheie
a-ntregii întâmplări:
Ea e o fata de peste blocuri şi mări
acum e măritată, gravidă, n-are nici o importanţă.
Amorul nostru nemuritor s-a dus dracului
Acum nu mai sunt steluţe în genele ei.
Acum nu mai e nici o steluţă în genele ei.
Aşa, ca să ştiţi, dragii moşului.

---

Picături prețioase din învățăturile latinești...

             

               Astăzi am avut șansa să redescopăr tainele ascunse ale culturii latine, cu ajutorul unor proverbe și maxime impresionante, ce mi-au dezvăluit înțelepciunea surprinzătoare a anticilor, atât de fascinați de filosofia lumii și de condiția omului, în raport cu existența sa perisabilă. De aceea, am ales câteva citate din operele unor oratori latini consacrați pentru a împărtăși cu voi o parte din gândurile lor deosebit de profunde.

• „Amicus est tamquam alter idem” ~ „Prietenul este ca și un al doilea eu.” (Cicero, De amicitia)
• „Animae dimidium meae amicus est.” ~ „Prietenul este jumătatea sufletului meu” (Horatius, Odae)
• „Mortem pro patria praeclaram fateor.” ~ „Mărturisesc că moartea pentru patrie este sublimă.” (Titus Livius, Ab Urbe Condita)
• „Breve tempus aetatis satis est longum, ad bene honesteque vivendum” ~ „Durata vieții, deși scurtă, este totuși destul de lungă ca s-o trăim corect și cinstit.” (Cicero, De senectute)
• „Magnum timoris remedium clementia est.” ~ „Blândețea este cel mai bun remediu împotriva fricii.” (Seneca, Octavia)
• „Ira furor brevis est; animum rege, qui nisi paret, imperat.” ~  „Mânia este o nebunie de scurtă durată; stăpânește-ți mânia, căci, dacă nu este ținută în frâu, ea îți poruncește.” (Horatius, Epistulae)

Melodia suavă a existenței...

Franz Liszt - Sueño de amor

„Viața este o partitură pe care fiecare o cântă în felul său. Important este să cunoști notele: demnitate, dreptate, respect.”

(Rita Drumeș)

                                                                   deeacalinescu.wordpress.com

Taina magică a unei clipe...

Joseph Haydn - Symphony No. 45

           ,,Chiar dacă ești pe drumul cel bun, vei fi călcat dacă stai pe loc.”

(Will Rogers)

                                                         www.pozewallpaper.com

                  Astăzi am întâlnit întâmplător acest citat și m-am gândit că ar fi interesant să vi-l împărtășesc și vouă pentru a putea reflecta asupra lui. Pe mine una, mă duce cu gândul la viitor, la imprevizibil, la tot ceea ce ține de viață, de destin, de alegerile pe care le facem de-a lungul timpului. Este vorba despre felul în care gândim, în care percepem lumea, despre aspirațiile și ambițiile fiecăruia dintre noi, fapt ce ar trebui să ne îndemne să deschidem larg ochii, să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne atinge scopurile, pentru a ne împlini visurile. 

                Să nu ezităm, să nu stăm pe loc, să ne spunem părerea!...Doar astfel vom reuși să învingem în lupta cu obstacolele vieții, vom putea să ne afirmăm ca persoane, să ieșim din mulțime. Nu este bine să stăm pe loc, ci să înaintăm, să ne lărgim orizonturile, să căutăm necunoscutul, să aspirăm la mai mult de la noi înșine...Deci...Hai să fim diferiți!