Revelația misterului pierdut...

 Patul lui Procust ~ Camil Petrescu

                                                                                                                 www.vinsieu.ro

„Sufletul omenesc este alcătuit în afară de instincte şi dintr-o funcţie creatoare de iluzii, despre care nu poţi să ştii când devin autosugestii şi orice sinceritate trebuie suspectată numai cu măsură.”

„Lucrurile frumoase sunt puţine... dacă le laşi fără răspuns e păcat.”

„Existenţa lui Dumnezeu nu se poate dovedi şi e păcat să cauţi s-o explici cuiva. Crezi numai... şi afirmi.”

Esența ermetică a existenței...

Beethoven - Silencio 

Astăzi am ales să vă împărtășesc una dintre fascinantele creații lirice ale unui valoros scriitor român, Ion Barbu, care a impresionat cititorii de-a lungul timpului prin ermetismul limbajului său poetic, prin simbolurile profunde și expresivitatea sa inconfundabilă. Lectura unor astfel de capodopere este destul de solicitantă, însă vă asigur că merită, deoarece mesajul este incitant, încărcat de sensibilitate, oferind posibilitatea unei interpretări vaste și creative. Sper să vă placă!

Banchizele

                                       de Ion Barbu 

                                                                                                        www.interferente.ro

Din aspra contpire a gerului polar

Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide, 

Sinteze transparente de străluciri avide 

Zbucnesc din somnorosul noian originar.

Mereu rătăcitoare, substratul lor închide

Tot darul unui soare roșiatec și avar,

Apoi, de-a lungul nopții, tot aurul stelar

Și toată înflorirea reflexelor fluide.

 Iar cînd tîrziu, prin trude-ndelungi și fir cu fir

Au strîns în năvi de gheață un fabulos Ofir, 

Iluminate, pline de spornica lor muncă,

Pornesc să-și întrunească ascunsele comori,

Și peste mări de umbră și liniște aruncă

Efluviile unor neprihănite zori.

Splendoarea adevărului și a credinței...

Codul lui Da Vinci ~ Dan Brown 

„Învăţarea adevărului a devenit dragostea vieţii mele.”

„Ceea ce contează cu adevărat este ceea ce crezi.”

„Iertarea este cel mai mare dar al lui Dumnezeu. ”

Frământările unei existențe confuze...

Impossible - James Arthur                              

 

Întrebare

(Radu Gyr)

  

  Adâncă-i noaptea, orele profunde...
Gemând, spre raftul cărților mă-ndrum
și-ntreb în șoaptă fiece volum:
-Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu ești? Și nici iubita nu-mi răspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
întreb: -Tu ești? Și cupa piere-n fum.

Și-ntreb și spada mea: -Tu ești? Și tace.
Și, cum mă prăbușesc în jilț, înfrânt,
din zid o umbră albă se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
și-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: -Tu ești? Și umbra spune: -Sânt.

Fascinația iubirii nocturne...

          Știu că până acum v-am adus în atenție gânduri înțelepte, citate, păreri și capodopere literare ale unor personalități culturale consacrate, însă astăzi m-am gândit să împărtășesc cu voi o poezie, compusă împreună cu o colegă, în spiritul inconfundabil al romantismului.  Sper să vă placă! 

Christina Perri - A Thousand Years  

Idilă nocturnă...

Blândele raze-ale lunii sfioase și străvezii

Se revarsă peste lacul cu reflexii argintii.

Luciul apei cristaline îmbia-ne-va c-un cânt,

Iară codrul adormit ne-o șopti un lin descânt...

Stelele scăpărătoare se-odihnesc acum pe cer,

Întunericul s-arată mândru ca un giuvaer

Fluturii nopții se joacă, împletindu-ni-se-n păr

Și pe chipul ei străluce veșnicul meu tainic dor...

Cuprinzând adânc în brațe-mi trupul său firav, plăpând,

Totu-n jur căzu-n tăcere, numai ea ușor gemând...

Cu-a mea sărutare dulce, mâna să-i împodobesc,

Sub a nopții-împărăție, să-i șoptesc lin: „Te iubesc...”

 

Filosofia miraculoasă a dragostei...

 Shawn Mendes - Stitches

 (Octavian Paler, Viața pe un peron)

                  „Or, pierderea dragostei este (...) răul cel mai mare care i se poate întâmpla unui om. Putem trăi fără Dumnezeu, dar nu putem trăi liniștiți fără dragoste. Și parcă numai eu am aflat că între Dumnezeu și dragoste e o prăpastie? Important nu e să-l găsești pe Dumnezeu, chiar crezând în el, ci să-l cauți. În clipa în care îți spui că l-ai găsit, de fapt l-ai pierdut pentru totdeauna. Nu există un mod mai sigur de a-l omorî, decât de a-i da un chip și de a spune: iată-l în fața mea. În vreme ce cu dragostea lucrurile stau tocmai invers. N-o ai decât dacă ai norocul s-o întâlnești. Strângând în brațe aerul, reușești cel mult să te sugrumi.”

                                                     

Poruncile sufletului...

Kadebostany - Castle in the Snow 

 vampireseviyorum.wordpress.com

 Viața pe un peron ~ Octavian Paler

         „Am și un decalog aici. Eu l-am scris și tot eu l-am atârnat pe peretele sălii de așteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Și de fiecare dată îmi repet una din cele  zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă conving s-o urmez.

            Iată-le cum sună:

Prima poruncă: Să aștepți oricât.

A doua poruncă: Să aștepți orice. 

A treia poruncă: Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiți că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.

A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A șaptea poruncă: Nu pune în aceeași oală și rugăciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ți aparține în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist.

A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.”