"Peste tot sufletul meu s-a așternut o minunată seninătate, asemenea dulcei dimineți de primăvară pe care o gust din toată inima. Sînt atît de fericit, dragul meu, atît de cufundat în sentimentul unei existențe pașnice, încît arta mea suferă din pricina aceasta. N-aș putea acuma să desenez nici măcar o singură linie și totuși n-am fost niciodată un pictor mai mare decît în aceste clipe. Cînd valea clocotește-n jurul meu și soarele înălțat pe cer se odihnește deasupra nepătrunsei întunecimi a pădurii mele, lăsînd numai cîteva raze să se strecoare în sanctuarul lăuntric(...); cînd simt lîngă inima mea cum, printre firele de iarbă, foiește o întreagă lume măruntă, formele nenumărate și nelămurite ale vietăților și musculițelor de tot felul și simt totodată prezența celui atotputernic, care ne-a creat după chipul său, suflul celui atoateiubitor care, plutind în veșnică desfătare, ne poartă și ne sprijină pe toți; cînd apoi se-ntunecă în preajma ochilor mei, și lumea din jur și cerul se odihnesc în sufletul meu asemenea chipului unei iubite; atunci mă simt cuprins de dor și cuget: O, dacă ai putea să exprimi din nou acestea toate, dacă ai putea să insufli hîrtiei ceea ce trăiește atît de plin și de fierbinte în tine, așa încît să devină oglinda sufletului tău, așa cum sufletul tău e oglinda dumnezeului celui fără de sfîrșit!..."
(Coethe, Suferințele tânărului Werther)
 |
| Claude Monet - Une allée de son jardin à Giverny |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu